A fost schimbat prefectul Galațiului

0

Guvernul a decis, în şedinţa de astăzi, schimbarea din funcţie a prefectului de Galaţi, Gabriel Aurelian Panaitescu.

Biroul de Presă al Guvernului a anunţat, în această seară, eliberarea din funcţia de prefect a lui Gabriel-Aurelian Panaitescu şi readucerea lui Dorin Otrocol la vârful instituţiei. Dorin Otrocol a mai condus Instituţia Prefectului în perioada noiembrie 2013 – octombrie 2016.

Executivul a decis eliberarea din funcţie a prefectului de Brăila, Mădălina Cochino, şi înlocuirea acesteia cu George-Adrian Paladi, precum şi înlocuirea subprefectului judeţului Botoşani.

„Executivul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o serie de hotărâri referitoare la eliberări şi numiri de prefecţi şi subprefecţi. Astfel, a fost aprobată o hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Brăila, de către Mădălina Cochino.
O altă hotărâre vizează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Brăila de către Paladi George-Adrian. Totodată, alte două hotărâri vizează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Galaţi, de către Otrocol Dorin, respectiv aplicarea mobilităţii pentru Panaitescu Gabriel-Aurelian din funcţia publică de prefect al judeţului Galaţi în funcţia publică de inspector guvernamental.

O altă hotărâre prevede încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Botoşani de către Beclea Daniela. De asemenea, Lozneanu Daniela-Petronela va exercita, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului Botoşani”, a anunţat Biroul de Presă al Executivului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here