A.N.I: Nicuşor Ciumacenco, este vinovat de conflict de interese

0

Conform  A.N.I, „au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către Nicuşor Ciumacenco, întrucât, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, respectiv 25.06.2008-05.04.2012, a votat favorabil HCL 173/2010 şi HCL 296/2010, prin care s-au alocat cu titlu de cotizaţie bani pentru fundaţia „Andreiana Juventus”, fundaţie la care Nicuşor Ciumacenco a deţinut funcţia de preşedinte, fiind încălcate astfel prevederile legii 161/2003, legii 393/2004 şi legii 215/2001”.
Ciumacenco a susţinut că raportul de evaluare al ANI ar fi lovit de nulitate, deoarece, la elaborarea lui, i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, în sensul că nu i s-ar fi cerut un punct de vedere în legătură cu existenţa conflictului de interese.
Nicuşor Ciumacenco -fost viceprimar al municipiului Galaţi şi fost candidat la funcţia de primar al Galaţiului din partea PNL – a precizat în faţa judecătorilor că pe 01.06.2010 nu ar fi avut calitatea de membru al fundaţiei „Andreiana Juventus” şi nu ar fi avut un interes personal în cauză.
Curtea de Apel Galaţi i-a dreptate într-o primă fază fostului viceprimar, anulând raportul de evaluare al inspectorilor ANI, dar instituţia a atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pe 1 noiembrie a întors decizia.

Judecătorii instanţei supreme au hotărât definitiv că Nicuşor Ciumacenco s-a aflat în conflict de interese când a votat hotărârile de consiliu local amintite. Ciumacenco şi-a pierdut calitatea de viceprimar în aceeaşi zi în care au fost adoptate HCL 173/2010 şi HCL 296/2010, prin care erau alocaţi bani către fundaţia pe care o conducea, la o diferenţă de câteva ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here