Politica

Cezar Preda DETONEAZĂ BOMBA în PNL!

Dă mai departe...

Fricțiunile interne din noul PNL, interminabila marginalizare  a foștilor PDL-iști l-au determinat pe deputatul Cezar Preda (foto) să DETONEZE o bombă în PNL.

Prezent la  Târgovişte, deputatul Cezar Preda   a anunțat că deschide un grup creştin-democrat în cadrul Partidului Naţional Liberal, argumentând iniţiativa prin faptul că el nu are o doctrină liberală şi nu se consideră “nepotul lui Brătianu”:

„Am să-mi fac un cadou de sărbători, am să-mi deschid un grup în cadrul Partidului Naţional Liberal numit grupul creştin-democrat/grupul conservator. Pentru că eu nu sunt nepotul lui Brătianu, eu sunt membru al Partidului Naţional Liberal dar eu nu sunt de doctrină liberală, iar eu activez în Partidul Popular European. Eu nu pot să îi mint şi pe ei, nu pot să mă duc la ei să le spun că la mine este un libertinism, eu sunt liberal pur-sânge. Eu nu sunt liberal pur-sânge, la mine valorile erau aşa când am intrat în politică: era creştin-democraţia, avea biserica, familia, autoritatea locală, economia socială prin solidaritate socială. Asta e doctrina mea şi în interiorul PNL nimeni nu are dreptul să mi-o ia şi am să văd, în momentul în care voi deschide grupul, câţi din Partidul Naţional Liberal vor veni în grupul acesta. Câţi sunt creştin-democraţi în PNL. Trebuie să terminăm cu această răfuială în care toţi foştii PDL-işti sunt aruncaţi afară! Se apără minorităţile naţionale şi eu nu pot să mă apăr într-un partid al cărui membru sunt în Uniunea Europeană, în Partidul Popular European? Asta este dorinţa mea şi aşa o să fac”, a spus Ceza Preda, într-o întâlnire cu presa.

Dacă nu a avut cine ridica steagul până acum, o să îl ridic eu. Nu aveam chef să mai fac lucrurile acestea sunt destul de obosit politic, dar cred că vor fi destui care vor spune ‘şi eu sunt creştin-democrat’, ‘şi eu sunt conservator’. Pentru că nu toţi suntem nepoţii lui Brătianu, nu pot fi judecat că nu depun lumânări la Florica. Să fie sănătoşi! Eu o să-mi urmez parcursul pe care l-am avut atunci când am bătut palma şi am făcut fuziunea. Că dacă voiam să fim liberali, atunci ne duceam la ALDE, mă refer la ALDE european, nu la surogatul acesta de aici, care sunt mai răi decât PSD. Sau ne păcălim unii pe alţii, sau mai facem câte ceva în fiecare zi să mai dispară câte unul de-ai noştri. Acesta este cadoul pe care mi-l voi face!”, a susţinut Cezar Preda.

Comentează

You must be logged in to post a comment Login

Spune părerea ta!

În Sus

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, iti exprimi acordul asupra folosiri cookie-urilor. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt facute să permită "folosirea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe "Am înțeles", atunci sunteți de acord cu acest lucru. Daca veti derula pagina insemana ca sunteti de acord!

Află tot ceea ce trebuie să știi despre cooki-uri: https://ec.europa.eu/info/cookies_ro

ÎNCHIDE