Educatie

Ministerul Educației confirmă: începe închiderea școlilor

Dă mai departe...

Ministerul Educației a confirmat că opt școli primare și cinci grădinițe din mediul rural vor fi desființate începând din anul școlar 2018-2019. Primele astfel de măsuri sunt aplicate în județul Sălaj. Este vorba de 13 astfel de unități școlare.

„Prin Hotărare de Guvern s-a aprobat proiectul trimis de noi, cu mici modificări, stabilindu-se definitiv planul de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019. Desființarea acestor unități de învățământ s-a făcut la solicitarea consiliilor locale. Nu le-a desființat Inspectoratul școlar Județean. A fost o solicitare a primăriilor, în urma unor hotărâri de Consiliu Local”, a declarat inspectorul general școlar Maria Pop.

Nu este precizat, însă, unde vor învăța elevii ale căror școli se închid și cum sau dacă  le va fi asigurat transportul până la cea mai apropiată școală.

Comasarea școlilor vine ca urmare a schimbării finanțării în învățământ. Mai exact, salariile profesorilor nu mai vin direct de la primării, prin reținerea de către acestea a unor cote de TVA și impozit pe venit, datorate statului. Banii vin direct de la ministerul Educației, prin inspectorate și apoi la școli. Acum banii de salarii se alocă strict proporțional cu numărul elevilor, prin înmulțirea acestui număr cu costul standard/elev. Această schimbare a finanțării presupune comasări de școli, comasări de clase,  desființarea școlilor.

Sursa: www.portalinvatamant.ro

Comentează

You must be logged in to post a comment Login

Spune părerea ta!

În Sus

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, iti exprimi acordul asupra folosiri cookie-urilor. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt facute să permită "folosirea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe "Am înțeles", atunci sunteți de acord cu acest lucru. Daca veti derula pagina insemana ca sunteti de acord!

Află tot ceea ce trebuie să știi despre cooki-uri: https://ec.europa.eu/info/cookies_ro

ÎNCHIDE