Politica

Mutări pe scena politică din Tecuci

Foto: Lucian Costin, Liviu Adrian Butunoi
Dă mai departe...
  • 7
    Shares

Liberalul Lucian Costin, vicepreședinte la organizația județeană PNL Galați și-a exprimat dorința de  a-l avea alături pe fostul co-președinte al PNL,  Butunoi Adrian Liviu.

Butunoi a fost co-președinte al PNL în perioada 2014-2016, consilier județean al PNL în mandatul 2012-2016 și consilier local în perioada 2016-2017.

Sosirea la Tecuci la fostului deputat Toader nu a trecut neobservată. Toader s-a întâlnit cu Butunoi dar și cu apropiații acestuia. E puțin probabil ca șicanele și presiunile la care au fost supuși oamenii lui Butunoi de către PSD-iștii aflați la putere să fie trecute cu vederea. Cert este că sosirea fostului deputat în zona Tecuciului nu a fost una întâmplătoare. „Dacă Liviu Butunoi și oamenii lui vor reveni în PNL acest fapt va constitui un avantaj și pentru formațiunea politică dar și pentru candidatul liberalilor la fotoliul de primar. Am purtat discuții în acest sens, așteptăm să ia o decizie. Cu cât mai repede cu atât mai bine pentru că urmează alegerile europarlamentare iar în toamna anului viitor avem și campania pentru alegerea Președintelui României” este opinia unuia dintre  liderii liberali de la  județ. Și deputatul Dobre speră în revenirea lui Butunoi în PNL, fapt exprimat de liberal la întâlnirile avute cu primarii PNL din zona de Nord a județului.

Contactat telefonic, Butunoi Adrian Liviu a refuzat să ofere un punct de vedere.

Comentează

You must be logged in to post a comment Login

Spune părerea ta!

În Sus

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, iti exprimi acordul asupra folosiri cookie-urilor. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt facute să permită "folosirea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe "Am înțeles", atunci sunteți de acord cu acest lucru. Daca veti derula pagina insemana ca sunteti de acord!

Află tot ceea ce trebuie să știi despre cooki-uri: https://ec.europa.eu/info/cookies_ro

ÎNCHIDE