Oficiul European Antifraudă confirmă că Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene

0

Liviu Dragnea, pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, obţinere de fonduri UE cu documente false şi constituirea unui grup infracţional organizat, începând cu 2001, pentru favorizarea firmei Tel Drum.

Oficiul European Antifraudă (OLAF) susține într-un comunicat de presă că a găsit dovezi care demonstrează relații nepotrivite între funcționarii publici și firmele contractante, dar și falsificarea de documente în timpul procedurilor de achiziții. Paguba ar fi de 21 de milioane de euro.
„Direcția Națională Anticorupție (DNA) la acuzat pe Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat (PSD), pentru fraudarea fondurilor Uniunii Europene (UE), pentru crearea unui grup criminal organizat și pentru folosirea greșită a funcției sale. Opt alte persoane au fost acuzate de acuzații similare.
Contribuția Oficiului European Antifraudă (OLAF) la acest rezultat a fost subliniată de DNA (două investigații efectuate de OLAF în proiecte finanțate de Fondul European de Dezvoltare Regională pentru construcția de drumuri în România, încheiate în mai și septembrie 2016).

OLAF a găsit dovezi care sugerează legături între beneficiarul fondurilor, funcționarii publici și contractantul, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurii de achiziție. Unele dintre aceste documente au fost utilizate și în sprijinul cererii pe care beneficiarul a prezentat-o ​​autorității de gestionare, care a dus la plata a 21 de milioane EUR din fondurile Uniunii Europene.

Investigațiile OLAF au fost încheiate cu o recomandare financiară către Direcția Generală Politică Regională și Urbană, pentru a recupera suma de 21 de milioane de euro, dar și  cu recomandări judiciare adresate Direcției Naționale Anticorupție din România să inițieze acțiuni judiciare în materie” se arată în documentul făcut public de OLAF.

„Această investigație este un exemplu perfect al cooperării pozitive dintre OLAF și autoritățile naționale”, a declarat directorul general al OLAF, Nicolae Ilett. „OLAF a efectuat investigații amănunțite, sperând că va avea un efect disuasiv puternic”, a adăugat el.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, președintele Consiliului Județean Teleorman la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În vizorul DNA, în același dosar,  sunt cuprinși și alți inculpați:

FIȘCUCI MARIAN, persoană apropiată lui Liviu Dragnea, acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat;

PITIȘ PETRE, fost consilier în cadrul CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA , pentru săvârșirea infracțiunilor:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală, în formă continuată,
– complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul;

NEDA FLOREA, reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul;

ION FLORIAN, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat;

BĂȚĂUȘ MUGUR, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la două infracțiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul;

PIPEREA VICTOR, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene;

NEAGOE DANIEL, asociat și administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat;

PREDESCU MARIN, funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

„Prejudiciile constatate până la acest moment se constituie din două sume – un prejudiciu din abuz în serviciu, aproximativ 30 de milioane de lei, şi un prejudiciu de 20 de milioane de euro, bani obţinuti nelegal, ca urmare a fraudării fondurilor europene. Un element important de precizat este că felul în care se obţineau ilegal banii din finanţare europeană presupunea falsificarea unor date insertate în proiectele tehnice. În principal, se trecea o cerinţă ca metoda folosită la asfaltarea drumurilor să fie una anumită, care permitea câştigarea licititaţiei de către firma Tel Drum, pentru că numai această firmă deţinea un anumit utilaj care era trecut în caietul de sarcini. Este un utilaj care a fost preluat de la Consiliul Judeţean. Initial, a fost cumpărat din bani publici şi dintr-un credit contractat de Consiliul Judeţean şi ulterior a fost trecut în proprietatea firmei Tel Drum”, a spus purtătorul de cuvânt al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here