National

Reguli aspre pentru firmele care vor să îşi ceară insolvenţa

Dă mai departe...

Guvernul a terminat documentul prin care va schimba regulile de insolvenţă şi are câteva modificări majore.

Una dintre cele mai importante modificări este că firmele nu îşi vor mai putea cere insovenţa dacă, la data deschiderii procedurii, mai mult de 50% dintre datorii sunt către stat, potrivit documentelor oficiale obţinute de Profit.ro.

Se urmăreşte astfel întărirea regulilor astfel încât să fie prevenită o eventuală insolvenţă doar pentru evitarea obligaţiilor bugetare. Chiar dacă numărul insolvenţelor a scăzut în prima jumătate a anului, tot avem aproape 4.200 de firme care au iniţiat această procedură, care au cauzat creditorilor pierderi totale de aproape 5 miliarde de lei, o creştere de 10%, potrivit unui studiu realizat de Coface.

În plus, numărul locurilor de muncă înregistrate de firmele insolvente în primul semestru al anului este în creştere cu peste o treime, asta însemnând un număr de aproape 26.000 de angajaţi.

Comentează

You must be logged in to post a comment Login

Spune părerea ta!

Copyright © 2018 Ziarul Zona. Toate drepturile rezervate. Este interzisă orice utilizare a conţinutului site-ului www.ziarulzona.ro în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul document sau de legislaţia în vigoare. Preluarea și difuzarea informațiilor de pe site-ul www.ziarulzona.ro se face doar cu precizarea sursei.

În Sus

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, iti exprimi acordul asupra folosiri cookie-urilor. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt facute să permită "folosirea modulelor cookie" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe "Am înțeles", atunci sunteți de acord cu acest lucru. Daca veti derula pagina insemana ca sunteti de acord!

Află tot ceea ce trebuie să știi despre cooki-uri: https://ec.europa.eu/info/cookies_ro

ÎNCHIDE